La fiecare inceput de garda fac un exercitiu cu sinele meu. Il sfatuiesc sa nu se piarda, il rog sa ramana integru, ii amintesc ca sunt doar 24 de ore, apoi revine la adapost, unde e cald si bine. Le fac o promisiune imaginara parintilor cu care voi interactiona, ca voi incerca sa fac cu ei echipa buna, sa alcatuim impreuna cel mai bun plan de tratament, cel putin pentru moment, astfel incat si ai lor copii sa fie la adapost.
Si totusi, in fiecare garda, ma dezamagesc pe mine insami. Lucrurile astea rod din noi putin cate putin, pana cand ramane doar scheletul. In fiecare garda ramanem cu mai putin din noi, pana in ziua in care, niste schelete ambulante, fara sentimente, fara dorinte sau asteptari, vor consulta copii ai caror parinti vor dori sa vada empatia si sentimentul.
Garda incepe in forta. Chem pacientul la consult si in loc de buna ziua, tatal urla "In sfarsit! I-a venit si lui randul, dupa 2 ore! Aici, pana nu faci scandal, nu te baga nimeni in seama!" ii povatuieste el pe ceilalti parinti din sala. Trebuie sa-mi adun sentimentele de pe jos cu farasul si sa fiu, chiar si in conditiile astea, cea mai buna varianta a mea. Copilul nu are nicio vina, dar e foarte greu sa-l separi de parintele care tocmai ti-a trimis un scuipat virtual.
"Cat mai dureaza pana la Vasilica, ca vreau sa merg la Mc sa-i iau ceva de mancare!". Randul lu' Vasilica vine repede, dar tatal e deja departe. Dupa el mai asteapta inca 30 de copii, deci ce facem? Ii lasam pe toti 30 sa astepte pana vine tati cu mancarea necomestibila sau consultam urmatorul copil? Astept cateva minute, dar Vasilica probabil ingurgiteaza hamburgerul pt care se va prezenta a doua zi cu varsaturi, asa ca iau urmatorul copil. Intre timp vine si Vasilica, iar tatal incepe sa arunce cu injurii despre cat de lipsiti de umanitate suntem, de nu o putem astepta pe Vasilica cateva minute. Cateva minute tine un consult intreg la Urgente, unde se presupune ca e pe viata si pe moarte, chiar daca parintii ar vrea sa povesteasca tot, de la expulzie pana la momentul actual, ca si cand toate s-ar lega intre ele si ar forma boala misterioasa care explica toate simptomele traite si netraite inca.
Taticul lui Ionel ne bate obrazul, caci a remarcat ca a fost preluat inaintea lui un copil venit dupa el. Ii explicam codurile de urgenta si cum problema lui Ionel, adica polipii, nu reprezinta o urgenta, ci o boala cronica, ce se rezolva cu programare in policlinica. "Cum domle, adica io vin din Prahova si dumneata imi spui ca nu e urgenta?"
In ultimii ani am remarcat cu totii o decalare a prezentarilor catre orele nocturne. Copilul face febra de 2 zile, iar la 4 dimineata vine la urgenta…pt febra. Sala de asteptare se umple, masa de triaj e plina cu foi de prezentare. Daca nu ai sti ca e noapte, te-ai astepta sa auzi claxoane de masini, pasari cantand, telefoane sunand. Activitatea e febrila si la propriu, dar mai ales la figurat. La receptie se fac cate 5 foi de prezentare odata, zici ca e apocalipsa, cod rosu de Urgenta, autocare rasturnate si cutremure. Dar nu, sunt doar copii cu febra sau tuse, tarati la spital de catre parinti care au impresia ca noaptea e mai liber.
"M-au sunat de la gradinita ca il doare burta si l-am adus direct la Urgente". Poti tu sa-l trimiti acasa pe parintele care e convins ca are apendicita? Nu poti. Tre' sa-i faci ecografie. Dar daca la ecografie nu se vede apendicul, tre' sa-i faci analize de sange, sa vezi daca are semne de inflamatie. Si daca nu gasesti nimic nici la eco nici la analizele de sange, fa-i totusi si sumar de urina, ca poate e infectie urinara. La eco mai sunt inca 15 copii cu parinti care au apendicita in minte, asa ca asteapta cateva ore. Analizele dureaza si ele vreo 2. Si asa sta copilul la spital mai mult decat la gradinita, iar la final e vindecat, pt ca a tras o flatulenta si durerea a disparut. Dar acea flatulenta scoasa la Urgente a costat spitalul cateva sute de lei, iar pe mama juma' de zi.
Simtul clinic trebuie ignorat, pt ca el nu ne ofera protectie atunci cand parintii ne vor da in judecata. Noi lucram in defensiva. Si in plus, scheletele nu au simț.
