Garda e pe final si traaaaagem de noi sa mai ducem, inca putin. Just a little bit more, just a little bit more…
Iesim insetate sa respiram aerul exterior, caci nu am mai facut-o de vreo 20 de ore, iar aerul ala mai rece ne mai invie putin simturile dupa o perioada in care am vazut viata de la geam, reprezentata prin varfurile copacilor din curtea spitalului.
Dupa nici 5 minute de contemplare, un X6 urca in tromba pe rampa ambulantelor. “Ajutati-ma va rog, faceti ceva!!!!”
…

Interiorul UPU-ului pare un cuib de termite, fiecare merge in directia ei precisa, cu un scop in minte, pe care uneori, cand ajungem la destinatie, il mai si uitam. Ne mai intersectam, apoi ne despartim, iar si iar. Mergi cu foile de observatie catre triaj, dar drumul pana acolo e plin de obstacole: in stationar s-a terminat o perfuzie, in boxa 3 un parinte intreaba de analize, dupa care faci un popas in resuscitare, unde tocmai a intrat o targa. Afli ce caz e acolo, suni pe sectie sa anunti transferul, dar la usa bate cineva. Raspunzi la usa, apoi pare ca in sfarsit ai ajuns unde trebuia, dar suna telefonul, iar la telefon se cere o informatie pe care trebuie sa o cauti inapoi, in stationar.

Sunt multi copii cu traumatisme: capete sparte, maini rupte dar si varsaturi, dureri abdominale, diarei, disurii, febre.
2 parinti aduc un copil de vreo 8 ani, cu sangele prelins din cap pana pe picioare. Ambii parinti au hainele patate cu sangele lui. Copilului ii place sa priveasca pe geam, dar azi s-a aplecat mai mult decat trebuia, cazand in cap, de la o inaltime de 2 metri.
Langa el stationeaza o fetita ceva mai mare, cu membrul superior in zig-zag.

Suna telefonul: “Buna seara, stimata doamna! Sunt Cutarica! Nici nu va mai spun unde lucrez!!! Doamna, am si eu un copil in sala pe numele de Icsulescu Gigel. Se poate sa il luati mai in fata, va rog io frumos?”

O bebelusa, stand in scaunul de masa, pare ca se ineaca. Isi baga degetele in gura, tuseste si scoate un capacel din plastic. Mama se intorsese pt cateva secunde doar si fapta a fosr comisa.

Un alt copil mic a servit la cina paste. A introdus cateva in gura si cateva in nas.

Floricica vine pt disurie aparuta dupa separarea labiilor mici, ce fusesera unite pana acum 2 zile.

Adolescenta de 15 ani, ce urmeaza sa fie mama peste cateva luni, vine pt cefalee intensa. A luat un Paracetamol, fara ameliorare, dar fiind insarcinata, posibilitatile de tratament sunt limitate. Tensiunea e normala. Facem investigatiile si negociem internarea, dupa esecul redirectionarii gravidei catre un spital de profil. La negociere nu participa gravida, ci sotul: “doamna, ea a avut menangita cand era mica. Are menangita acum?”
“Nu, acum nu are!”
“Bun! Gata, doamna, daca nu e menangita plecam! Io semnez! Haidi fa sa mergem!”

Ionica e o fetita pe care o cunoastem de la nastere. Are o boala mai speciala si o mama minora, care sta ba acasa, ba in plasament. De data asta, copilul vine cu matusa. Ea ne povesteste ca mama e racita, acasa, si nu poate sa vina.
Fetita necesita internare, analizele sunt modificate semnificativ, insa matusa nu poate ramane in spital. Se cauta un adult care poate insoti copilul pe parcursul internarii. In final, dupa multe telefoane, tot la mama e solutia. Ea isi face aparitia, cu un ochi vanat, care sigur nu a fost cauzat de raceala.

Gigica ajunge la noi cu capul deformat. Capul propriu pare ca a mai facut un pui de cap, are un hematom imens plus altele mai mici, dobandite din iubire. S-a jurat ca il lasa, dar a mai rezistat un pic, asa cum facem si noi pe finalul garzii.

Pe la ora 3 ajunge o fetita cu durere in fund.
Are scaune modificate de 2 zile si o durere la emisia scaunelor.

…

In X6 se afla la volan un tanar masiv de 18 ani, iar in dreapta- iubita lui, de aceeasi varsta. Ea sta indoita, e plansa, are rimelul si parul intinse si umede pe față.
“Nu poate sa respire doamna! Faceti ceva!”
Il indemn sa o duca in brate pana in resuscitare (el are din ochi spre 150 kg), o aseaza pe pat.
“Silicoanele, doamna! O doare pieptu! Si-a pus silicoane acum 5 luni!”
Ridic rapid bluza sa verific silicoanele, cu competenta mea de medic pediatru. Par a fi la locurile lor, cicatricea e in regula. Domnisoara se plange de dureri in piept si de lipsa aerului. Saturatia in oxigen e 100%. Pare atac de panica, dar hotaram sa-i luam analize.
Iubitul se invarteste agitat pe langa ea. “Faceti ceva! M-ai innebunit! Tu ma omori pă mine!”
Ea se chirceste intr-o aparenta durere in piept si ne povesteste cum s-au certat in masina si apoi imediat au inceput simptomele.
Nu ne lasa sa recoltam analize, vrea doar un calmant si vrea sa o sune pe mama. Iubitul refuza sa-i aduca telefonul. “Ai innebunit? Stii cum face măta! Vrei sa fie aici doua ca tine? Ii spun ca esti la mine, ca se sperie!”
Discutia trece de la “stai linistita frumoasa mea, iubita mea!” la “ce ma fac io cu tine, Doamne? M-ai innebunit dă cap! M-ai terminat psihic!”
Doamna, o masca d-aia de oxigen aveti?
Nu va uitati asa la mine, ca am 7 clase doamna, d-aia va intreb, ca nu stiu!”
Intre plansete fata il acuza ca i-a distrus viata si i-a aplicat pumni in cap. Numai cei fara experienta dau pumni in fata, restul dau pumni in crestetul capului, ca acolo se vede mai greu, plus ca nu exista riscul de a strica investitia.
Fiecare din ei il acuza pe celalalt de distrugerea vietii, dar dintre toti, eu par a fi cea mai distrusa.

O ora negociem si discutam despre ce are, ce nu are, ce poate fi, ce putem face, dar refuza recoltarea de analize, vrea doar sa discute cu mama.
Hotarasc sa o trimit mai departe la un spital de adulti, asa ca sun ambulanta pt transfer.

In timp ce dau datele despre pacienta cu ceea ce pare a fi atac de panica, se aude un alt operator, discutand, la 4 dimineata, cu o pacienta:
“Aha, aveti prurit genital! ”
“Ati avut contact neprotejat, doamna?”
“Cati ani aveti, doamna? Aha, 88 ! ”.

Se trimite ambulanta.
Pacienta, care in urma cu 1 minut, parea ca se scurge pe pat, pleaca pe picioare, spre masina, parasind UPU.
Se anuleaza ambulanta, care deja plecase catre caz.

Just a little bit more…just a little bit more…

Stiu ca stiti ca e pamflet.