Am auzit la stiri ca la noi la Urgente se consulta cu jandarmii la usa, iar lumea se intreaba de ce oare. Asa ca incep sa explic eu cateva situatii recente prin care am trecut eu si colegii mei.
Daca as putea, eu mi-as lua un jandarm personal, cu muschiulet pe el, cu bicepsu gros, care sa garanteze copiilor mei ca mami se intoarce acasa cu membrele integre si pregatite sa ii tina in brate, chiar daca in fiecare zi duce o lupta de supravietuire, in timp ce interactioneaza cu parintii celorlalti copii, langa care mami petrece mai mult timp decat cu ei.
Intr-o vizita la UPU, parintele "ingrijorat" trece prin mai multe etape:
– etapa 1-testeaza teritoriul
– etapa 2- incepe sa puna presiune si intreaba de 10 ori cat mai dureaza pana la consult
– etapa 3- activare pile. Suna pe X care il cunoaste pe Y care "are pe cineva la spital". "Sunt aici de alaltaieri si nu ma baga nimeni in seama!" suna cunoscut, nu?
– etapa 4- amenintari si sarit la bataie.
In functie de cantitatea de tupeu cu care au fost inzestrati, unii trec direct la ultima etapa. Eu nu inteleg cum poti fi in acelasi timp ingrijorat pt copil si agresiv cu cei care urmeaza sa il ajute.
Cum poti sa vii cu copilul de 4 ani de mana si sa pleci aruncand "imi bag…in spitalul vostru de…!"
Parintii se calca in picioare la Urgente, majoritatea fiind veniti pt probleme minore, si tot ei sunt nemultumiti ca se asteapta mult. –>"Noi mai stam mult? Ca plange de foame!" Pai daca plange de foame, inseamna ca viata ii este complet in afara pericolului, nu?
Dupa parerea lor, UPU ar trebui sa devina un mic orasel in care un sfert din populatia Bucurestiului sa locuiasca pt 24 de ore, din care sa nu lipseasca locul de joaca, caci copilul s-a plictisit de cand asteapta sa fie salvat. Uneori, dupa ce parintele a intrebat de cateva ori cat mai dureaza, copilul este impins si incurajat sa intrebe si el la randul lui acelasi lucru, ca si cand raspunsul ar fi diferit daca vine din partea lui.
–>Taticul ingrijorat si nervos ca nu intra instantaneu la consult incepe sa arunce cu injuraturi din care nu lipsesc cadavrele si organele sexuale, apoi ne tranteste sugarul pe masa de triaj, peste foi si termometre : "ori il luati, ori vi-l las aici!"
–>"Tu imi consulti copilul acum, altfel te dau in judecata!"
–>" Eu va platesc si voi ma lasati sa astept 4 ore! Este incredibil asa ceva!"
–>" Unde se fac reclamatiile?" "Nu stiu, raspund eu la modul cel mai sincer, caci treaba mea e sa consult si sa tratez copii, nu sa invit parintii la biroul managerului". "Atunci spuneti-mi numele dvs, sa va fac reclamatie ca nu stiti unde se fac reclamatiile!"
–>Suna telefonul…raspund. "UPU, buna ziua!" "Nu va suparati, sotia e in sala cu copilul la scos gipsul si nu stie unde sa intre. Puteti sa o strigati si sa-i aratati?"
–>De Sf. Ion vine mamica la UPU cu copilul. "Ce a patit?" "Tuseste de la Sf. Andrei!" Ca toti ceilalti 50 care se afla in sala in acelasi timp cu el.
–>Taticul ingrijorat, mai slabut fizic, dar pe care nici psihicul nu il ajuta prea mult, prinde curaj si zice, balbaindu-se usor, asa: "auziti, sa le ziceti la asistente ca daca mai inteapa mult copilu, io dau foc la spital!"
Este felul nostru de a face reincarcare cu empatie si rabdare, pe care trebuie sa le oferim de zeci de ori pe zi, dupa ce am primit flegme si alte secretii de la parinti ingrijorati.
