S-ar putea sa imi iau niste hate cu postarea asta, dar aia e…si aia sunt.
Sa stiti ca am pacatuit… am muncit in ziua in care munca e interzisa si am fost de garda chiar de Paste. Fie vorba intre noi, eu mai spal si duminica, pt ca alta optiune ar mai fi noaptea, iar asta ar presupune sa ma trezesc in pe la 3-4 dimineata ca sa bag la uscator, iar in noaptea urmatoare sa aranjez țoalele in șifoniere.
Hristos a-nviat, Adevarat a-nviat, Hristos a-nviat Adevarat a-nviat.
Daca nu scrii si tu pe cele 10 grupuri de whatsapp ca e adevarat ca a inviat, iti iei absenta. E cineva acolo in fiecare grup, care notează cine nu a urat “La multi ani” si cine n-a zis “Hristos a-nviat sau Adevarat a-nviat”. Apropo… stie cineva de ce se pune accentul pe “tos”? Adica de ce se spune la modul ala “HrisTOS a-nviat” (nu Costica…)?
Cred ca v-ati prins ca nu sunt religioasa, dar nu am nimic impotriva credintei. E important sa crezi in ceva, ca sa nu te simti lasat la voia intamplarii. Eu cred mai mult in bunatatea fiecaruia, iar asta nu se masoara in timpul petrecut in biserica si in “de cate ori ai spus “Hristos a-nviat”.
Revenind… cele mai frecvente simptome din preajma sfintelor sarbatori pascale au fost, asa cum ne asteptam, diareea si varsaturile. Dar au scos copiii din ei la lichide, incat stationarul devenise un fel de salon al meu, unde copiii stateau deshidratati, insirati la perfuzii.
Parintii au fost predominant foarte cooperanti. Comunicam si parca lipsea ceva…o înjurătură, o amenintare…Au fost cateva mamici pe care jur ca imi venea sa le imbratisez. Nu astept niciun “sărumanușițele”, nu vreau sa se umileasca nimeni in fata mea sau sa se simta inferior. Ce imi doresc e strict colaborarea parintelui, si in zilele noastre nu e usor de gasit.
Revin la sarbatorile pascale sa va povestesc cum in copilarie aveam urmatoarea traditie: ne imbracam in haine noi, culegeam narcise si zambile din gradina bunicii, mergeam la biserica, ne impartaseam etc. Un preot m-a intrebat odata (cred ca aveam vreo 13 ani) daca am incercat sa-mi produc placere singura. Eu aveam in casa păpuși primite de la Mos Craciun, carora le faceam haine, si chestia asta imi producea mare placere, caci le faceam super-fashioniste.
Dupa impartasanie si spovedanie ma tineam tare sa nu cumva sa vorbesc urat sau sa fac rautati si il vizionam pe Dumnezeu cum isi nota in agenda neagra toate prostioarele pe care le faceam, cam cum imi imaginez acum ca se noteaza absentele pe grupurile alea de whatsapp. Eram terorizata! Daca imi scapa vreun cuvant urat stiam ca locul meu in Rai e deja pa-pa.
Ne intoarcem la garda. Parintii impartasiti si spovediti, cooperanti si abstinenti de la injuraturi. Pe la 3 dimineata a aparut un copil de 12 ani agresat de niste tineri. Se plimbase linistit pe strada cu alti copilasi, dar la ei aveau si niste cutite (echivalentul papusilor mele din copilarie). Pana si tatal lui s-a abținut de la injuraturi, deci era cam nemultumit de timpul petrecut la UPU.
Garda a trecut si am ajuns in tura de dimineata. Colegii imi povestesc cum fetita pe care o vazusem cu nici 24 de ore inainte, se intorsese cu mama cuvioasa. Avea herpangina si ii dadusem tratament simptomatic. Pastele a trecut, asa ca mama a avut dezlegare la injuraturi si “panarama”, caci doctora de ieri (subsemnata) “i-a gresit tratamentul si nu i-a dat antibiotic”.
Urmatoarea mama, tot nemultumita, primise antibiotic dar nu era bun, caci febra persista.
Pastele a trecut. Avem dezlegare la porcaiala.
HrisTOS a inviat…