A inceput, cam de 1 luna si ceva, perioada enterocolitelor nebune. Varsaturi, diaree, dureri abdominale…sunt cele mai frecvente acuze in perioada asta, pe langa traumatisme. Cand vine sezonul cald, copiii incep sa faca diaree si tumbe: prin casa si pe afara, lovindu-se de tot ceea ce ii inconjoara: mese, scaune, paturi, alti copii.
Intre ele se mai strecoara cate un tusitor, cate un sugar plangacios , cate o durere de ureche.
Intr-o lume ideala, toate patologiile ar trebui separate atat in sala de asteptare cat si pe sectii.
Astfel, precum un politist care dirijeaza traficul rutier, ar trebui sa avem un dirijor de patologie: diareile la dreapta, respiratorii la stanga, traumatismele in fata. Daca tusitorul ajunge pe ramura diareilor, acesta va fi fluierat si redirectionat catre camera de boli respiratorii .
Dar aceste camere mari ar trebui impartite in vreo 10 camere mici, caci tusitorul 1 are VSR, tusitorul 2 are Rinovirus, tusitorul 3 are pneumonie cu Pneumococ etc. Si cum nu vom afla la UPU decat intr-o minoritate din cazuri, agentul infectios, fiecare ar trebui sa fie ferit de secretiile celorlalti.
La fel si la diarei, unde, copilul 1 are Rotavirus, copilul 2 are diaree prin iritație peritoneală si copilul 3 are Campylobacter. Nici pe ele nu le putem diferentia la UPU.
Ce ne facem cu cei care tusesc si au diaree? Aici trebuie sa existe un culoar care sa uneasca respiratorii cu diareile, iar acestia vor stationa pe acest culoar.
Traumatismele pot sta impreuna, pt ca nu isi transmit fracturile de la unul la altul.
“Doamna, noi avem o capusa, nu suntem bolnavi. Tot aici trebuie sa stam?”
Din pacate, toti copiii impart aceeasi sala de asteptare, pt ca nu avem camera capuselor si celelalte camere amintite mai sus. E un spatiu comun, in care atunci cand intri, trebuie sa-ti asumi riscurile. Fiecare parinte are responsabilitatea de a-si proteja copilul, prin metodele de bun simt folosite in orice spatiu aglomerat: masca faciala pt copiii mai mari, aplicarea masurilor de igiena etc. Socializarea e frumoasa in parc, dar nu la spital, unde Norovirusul se imprieteneste cu Streptococul si isi fac impreuna un dusman comun, si anume copilul. De asemenea, fiecare parinte trebuie sa se gandeasca si la cei din jur, desi pt fiecare in parte, propriul copil e centrul Universului. Asta inseamna sa nu ii lasam pe ai nostri sa scuipe pe jos sau sa pupe bebelusul venit pt ca plange, iar mucisorii pe care ii luam cu mana de la nas (pt ca nu am luat la noi servetele, am plecat in graba) vor merge in scurgerea de la chiuveta din baie, nu pe scaune. Nevoile fiziologice vor fi facute in wc destinat acestor materii, si nu langa rotile masinilor din curte. Nu intotdeauna wc va fi curat, desi e igienizat de mai multe ori pe zi, caci e folosit de zeci de ori pe zi, insa putem folosi servetele si hartie igienica pe colac. Oricum ar fi, e mai bine decat pe rotile masinilor (acelea sunt destinate cateilor, dupa cum stim).
Revenind la capusa, e o ocazie buna sa amintesc din nou, de acel dispozitiv de scos capuse , pe nume STOP-TICK, care scoate capusele la domiciliu in siguranta (are si lupa, prin care poti admira insecta de la cap pana la picioare, caci ea iese de acolo intreaga), fara a fi nevoie ca cel mic sa ajunga la spital si sa plece cu un Rotavirus cadou.
Si daca tot am intrat in subiectul diareilor, ar fi oportun sa amintesc faptul ca majoritatea enterocolitelor la copii sunt virale, autolimitate si nu necesita decat tratament simptomatic, hidratare si un probiotic.
Chiar si cand banuim etiologia bacteriana, antibioticul nu ar trebui sa fie recomandat acasa fara analizele de scaun, pt ca fiecare bacterie are sensibilitatile ei. Domnul Campylobacter nu se va speria de Sumetrolim, ci ii va zambi ironic in timp ce taie cu coasa flora intestinala.
Medicina defensiva ne impinge catre a da antibiotic, mai ales cand analizele ne orienteaza catre o infectie bacteriana sau cand avem suspiciunea ca parintele nu va duce probe din scaun la laborator. E principiul “niciun CRP mai mare fara un antibiotic tare”.
Tentatia e mare, e greu sa-l lasi fara antibiotic, dar e intelept sa avem rabdare.
“ Si cu rezultatele ce fac?” Intreaba, justificat, parintii.
Cu rezultatele se merge la medicul de familie sau la pediatru, iar acesta va indica sau nu antibioticul, in functie de bacteria izolata, caci nici macar bacteriile nu se trateaza intotdeauna cu antibiotic.
Iar daca totusi nu exista nicio cale de a discuta cu medicul despre rezultatele analizelor, va recomand cu incredere telemedicina.