Eu nu stiu politica si nici nu imi place sa scriu despre ea. Stiu doar ca putin e un nene rau si ca nici in cel mai urat cosmar nu as vrea sa fiu in pielea ucrainienilor. Dar ucrainienii sunt si ei oameni, iar oamenii pot fi buni sau rai, ca in povestile nemuritoare.
Zilele trecute a intrat pe usa un copil ucrainian de 6 ani, insotit de bunica, adus cu Ambulanta. Bunica nu vorbea nicio alta limba, decat pe cea materna si am jucat mima vreo ora, cat a stat copilul pe la noi. Nu stiu ce informatii a primit medicul de pe ambulanta, dar a fost suficient sa spuna "glicemie 400". Copilul arata rau. Era in cetoacidoza diabetica, deshidratat, uscat, speriat, respirand prost, cu niste adidasi murdari, capatati, in picioare. Fiind urgenta reala, am sarit pe el cu o mie de fire. Pune oxigen, branula, perfuzie, analize, teste de gripa si covid. Dragul de el plangea speriat, dar supus, nu intelegea ce i se petrece, dar statea acolo, tintuit, pe pat. Bunica era cam in aceeasi situatie, dar a inteles ca trebuie sa actionam si ca explicatiile vin mai tarziu. Am incercat sa comunicam prin google translate, dar fiind mai in varsta, nu era prietena cu tehnologia. Dupa ce l-am echilibrat, i-am povestit ce are, ce am facut si ce urmeaza sa se intample, iar ea a inteles si ne-a multumit.
La cateva zile dupa el, vine un alt ucrainian, sugar de 5 luni cu febra, dar cu stare buna. La consult intra un singur apartinator de obicei, dar, pt ca mama nu vorbea nicio alta limba decat cea materna, a intrat si tatal, aparent vorbitor de limba engleza. Mama- unghii cu gel, gene fir cu fir, geanta Michael Kors, poze pe telefon cu sedinta foto dupa nasterea copilului, intelegeti ideea. Ii povestesc tatalui ce urmeaza sa facem si zice "ok, dar va rog sa vorbiti si cu domnu' Vasile la telefon, ca el intelege mai bine". Vorbesc si cu domnu' Vasile, luand povestea de la capat (in timpul asta, alte zeci de copii asteptau in sala, sa fie consultati). Termin de vorbit cu domnu' Vasile- apare un pompier prieten cu prietenul domnului Vasile, sa se intereseze de acelasi copil, ca tatal vorbitor de engleza si domnu'Vasile au inteles ceva, dar nu tot. Dupa ce vorbesc putin si cu domnul pompier, ma cheama din nou tatal, sa vorbesc din nou cu domnu' Vasile. Aparent, tatal avea amnezie si nu mai stia deloc engleza, deci nu intelesese nimic din ce i-am zis, desi a intrat la consult pt ca sotia nu intelegea nimic. Dupa toate astea, au refuzat analizele si au plecat.
Concluziile le trageti voi…va spun doar ca la primul pacient, jocul "mima" a mers brici!👌