Ne invartim ca mustele prin toata sectia. Ne intalnim, nu ne bagam in seama. Ne ignoram. Fiecare e cu treaba lui… unul preia un copil la consult, altul merge la radiologie, un altul scrie o reteta. Asistentele pun perfuzii, scot branule, fac teste rapide. Infirmierele sterg pe jos, preiau copii care se interneaza.
Batai puternice in usa. Palpitatii, tahicardie, frica…
Sarim sa deschidem.
“Ajutor! Copilul nu e bine! A fost la serbare la gradinita si dintr-o data…”
Fugim cu el in resuscitare. O asistenta scapa eprubetele cu sange pe jos si alearga sa ia MEDICAMENTUL.
Strig “URGENTA IN RESUSCITARE!” Si inca 3 colegi vin pregatiti, se scot masca de oxigen, laringoscopul.
Infirmiera lasa mopul in mijlocul holului si alearga disperata dupa o CÂRPĂ.
Mai vine un coleg ca sa faca anamneza. Unul scrie, altul consulta, altul e acolo sa sune la ATI, la lift, la radiologie, la pediatria de pe sectie.
Asistenta nr 2 se pregateste de montare de branule. Doua branule, ca asa e la urgente.
Suntem pregatiti sa salvam viata, sa taiem hainele cu foarfeca pt un acces rapid la toracele pe care e posibil sa urmeze masajul cardiac.
E chemata si chirurgia, caci pacientul grav are nevoie de sonde: nazo-gastrica, urinara.
Receptionera vine la patul bolnavului, sa preia datele, urmand sa scoata bonurile pt analize.
Sunam laboratorul: urgenta in resuscitare, avem nevoie sa veniti ACUM!
E munca de echipa si toata atentia e concentrata pe urgenta.
Pacienta e Floricica, o fetita de 5 ani, in rochita cu sclipici. Era la serbare si a facut febra mare. Parintii fug la urgente si bat cu pumnii in usa: “faceti ceva! Luati o temperatura, dati-i un antitermic, faceti ceva!”
MEDICAMENTUL pe care asistenta fugea sa il aduca e un supozitor cu paracetamol.
CARPA pe care o aducea infirmiera in fuga era o doar o carpa umeda, pt impachetari.
Restul… e un scenariu care se reproduce la urgentele majore, si de care parintii care vin pt febra isi imagineaza ca vor avea parte.
Floricica e speriata. E insotita de 2 parinti panicati, care aleg sa o aduca de la bal la spital.
Uneori, intrarea pacientilor e atat de spectaculoasa incat te obliga, omeneste, sa faci mai mult decat trebuie.
N-ai cum, dupa ce mai au putin si darama usa, sa le spui ca nu trebuie decat sa puna un supozitor si sa urmareasca alte semne de boala. Asa ca asteapta cateva ore, facem analize, analizele ies normale, si ne vedem peste 3 zile, cand febra va fi tot acolo, caci asa e in viroze. Si peste 3 zile vor spune ca au venit la urgente si nu li s-a facut nimic. Parintii vor povesti ca fetita e traumatizata, ca a fost nasol la ultima vizita la urgente! I-au bagat supozitoare, au pus carpe reci pe ea, i-au luat analize…
Am visat asta azi-noapte. Si parea atat de real, incat aproape ca simteam consistenta cârpei de impachetat.