Munca la urgențe e hardcore din multe puncte de vedere. Ca să faci față la ce vezi aici, ca să nu porți în minte ștreangul ăla pe care ai putea să ți-l înfășori în jurul gâtului, precum feții cu dublă circulară de cordon, trebuie sa fii ori puțin plecat pe câmpii, ori dependent de diverse, fie că vorbim de tutun, de vacanțe sau de genți și pantofi.
Oricât de lipsit de empatie ai fi (și avem nevoie de lipsă de empatie ca să facem față provocărilor), fiecare medic de la UPU pleacă acasă, la copiii lui, la familia lui, cu o cutiuță în care păstrează amintirea copiilor văzuți și tratați. Eu nu le citesc copiilor mei povești. Ei îmi cer să le povestesc ce boli aveau copiii consultați la spital. Nu pot să le povestesc despre adolescentul care s-a aruncat de la etajul 8, sau de copilul cu cancer în cap, sau de cel venit în stop cardio-respirator, din accident rutier. Nu pot să le povestesc nici de mama care l-a visat pe Satana si l-a bătut "în somn" pe sugarul de 1 lună, până i-a provocat hemoragie cerebrală.
Am "noroc" că, pe lângă urgențele adevărate, mai vin încă vreo 200 de copii pe zi, care aleg să vină la urgență pentru a rezolva rapid problema. Căci românii asta înțeleg prin "urgență medicală" : rezolvarea urgentă a problemei medicale. Ei fac o alegere: să rezolve totul pe loc si gratis, nu ca fraierii care așteaptă consultul programat peste câteva zile.
Ies în sala de așteptare să chem un copil la consult, iar când scot capul, incă 3 părinți au întrebări: "Nu vă supărați, am și eu o întrebare: Popescu Mihai?" Asta e întrebarea. Popescu Mihai. "Ce e cu el?" întreb eu. "Ce face, mai stă, nu mai stă?" Așa că trebuie să scotocesc prin zecile de foi de observație, ca să găsesc foaia lui Popescu Mihai . Plec cu pacientul de consultat către boxă, dar sună telefonul de spital. Răspund la telefon- o mamă spune o poveste luuuungă despre boala copilului. Merg mai departe către boxă, dar mă întâlnesc cu o altă mamă, care a făcut radiografie copilului și acum nu știe ce urmează. Ajung în sfârșit in boxa de consultație, dar stați puțin, că mama nu știe să scrie, deci trebuie să găsesc martori pentru ca doamna să ia la cunoștință pentru ce anume iși pune amprenta pe foaie (consimțământul pentru consult, căci trebuie să fie de acord în scris, deși pentru asta a venit, și nu pentru aplicare de unghii cu gel).
De foarte multe ori, părinții vin la urgențe știind deja, din școala vieții, ce au de făcut, așa că ar vrea ca eu să-mi pun doar parafa pe recomandările lor. "Noi am venit pentru ecografie si analize, și nu plecăm de aici fără ele!". Exact ca la magazin, sau ca la ghișeul public, așa că, data viitoare când mă va întreba părintele din sala de așteptare cât mai durează până la Popescu, o să răspund așa: "Momentan, toți medicii noștri sunt angajați în alte consulturi. Vă rugăm să reveniți!" O să pun și muzică. M-am gândit că niște manele ar merge tare bine.
Rămâneți pe fir!
